• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. Super Liga. Sheriff Tiraspol - CSF Bălți

18 mai 2024 de Serghei Cipilencu

 

Sheriff Tiraspol şi CSF Bălţi se întâlnesc astăzi, de la ora 20:00, într-un meci al etapei a 10-a din faza a doua a Super Ligii. Partida de la Tiraspol va fi transmisă în direct de platforma media ligatv.md și în reluare de postul de televiziune We Sport.   

 

Sheriff - CSF Bălți

 

18 mai. Tiraspol, complexul sportiv ”Sheriff”

Arbitru: Andrei BREGUȚA

Asistenți: Andrei BODEAN și Tudor BOLOGA

Al 4-lea oficial: Igor BOȘCA

 

Sheriff Tiraspol: 34.Dumitru CELEADNIC, 3.Didier Antonio BUENO PEREA, 8.Joao Paolo MOREIRA FERNANDES, 9.Thierry Odaine NEVERS, 10.Cedric BADOLO, 11.RICARDINHO, 28.Alejandro ARTUNDUAGA MENESES, 32.Rodrigo DOS SANTOS DE FREITAS, 43.Dos Santos RAMON VINISIUS, 61.Ibrahim AKANBI RASHEED, 77.Mihail GHECEV

Rezerve: 1.Victor STRAISTARI, 13.Toni SILIC, 6.Mario Valentin GARCIA FERNANDEZ, 12.Abdoul Moumouni AMADOU DARANKOUN, 22.Tyler Mark REID, 24.Danila FOROV, 26.Artiom DIJINARI, 42.Jaures-Ulrich LOUKOU KONAN, 69.Peter OLUWASEM ADEMO

Antrenor: Yurii HURA

 

CSF Bălți:  16.Stanislav NAMAȘCO, 2.Medina Alvaro BELY, 7.Federico NSUE NGUEMA,  8.Ruslan CHELARI, 9.Vadim YAKOVLEV, 11.Daniel DANU, 18.Eugeniu REBENJA, 19.Cristian PĂSCĂLUȚĂ, 20.Alexandr DEDOV, 22.Abbey AGBODZIE, 30. KLEITON

Rezerve: 33.Artur NAZARCIUC, 17.Ilie DAMAȘCAN, 24.Dumitru ROGAC, 29.Peter EDEMA

Antrenor: Veaceslav RUSNAC

 

Gazdele au anunţat că intrarea la acest meci va fi gratuită. 

 

Cele două echipe vor juca pentru a 12-a oară într-un duel direct oficial în Super Liga. Sheriff-ul a obţinut 8 victorii, CSF Bălți - 2, iar un alt meci s-a încheiat la egalitate. Golaverajul general este favorabil formației din Tiraspol: 21-6. În prima fază a Super Ligii, Sheriff a câştigat pe teren propriu cu scorul de 4-0, iar gazdele s-au revanşat în meciul de acasă unde au câştigat cu 3-1. 

 

În faza a doua, “galben-negrii” au învins cu 2-0 prin golurile marcate de brazilianul Bernardo Vilar şi burkinabezul Cedric Badolo. Interesant este faptul că cele două formaţii au susţinut 7 meciuri la Tiraspol. Sheriff-ul are 5 victorii, o partidă s-a încheiat la egalitate, iar bălţenii s-au impus în primul meci al ediţiei 2021/2022, scor 1-0. 

 

Sheriff-ul se află într-o situaţie ingrată. După o pauză de 13 ani, “galben-negrii” vor încheia sezonul fără niciun trofeu cucerit. Mai mult decât atât, “viespile” ar putea juca din nou în Conference League, a treia competiţie inter-cluburi ca importanţă din Europa. Ca să evite acest lucru, Sheriff-ul trebuie să câştige meciul cu CSF Bălţi, Zimbru să nu bată la Hânceşti, iar Petrocubul să cucerească şi Cupa Moldovei în finala de pe 25 mai. Yuri Gura nu are jucători suspendaţi pentru acest meci. 

 

De partea cealaltă, CSF Bălţi speră să ajungă în turul 1 preliminar al Ligii Conferinţei, însă depinde şi de ce se întâmplă în meciul de la Orhei între Milsami şi Dacia Buiucani. Mai întâi însă trebuie să câştige partida cu Sheriff şi să spere că formaţia lui Viorel Frunză nu va pierde în faţa lui Milsami. Cu alte cuvinte, CSF Bălţi nu are ce pierde şi trebuie să joace ofensiv. Antrenorul bălţenilor Veaceslav Rusnac revine pe banca tehnică după ce şi-a ispăşit cele 3 etape de suspendare. Tehnicianul nu are fotbalişti suspendaţi. 

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.